Datele actualizate privind prezența la vot în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, au fost prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite Ultimelestiri.md.
Este de menționat că alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea va fi însoțită și de un certificat medical.
„Procesul de vot decurge în regim normal”, au comunicat membrii CEC.
Amintim că astăzi, 20 iulie, are loc votarea repetată a turului II în cadrul alegerilor locale noi pentru funcția de primar. În primele două ore au votat puțin peste 2%.
În cursa electorală pentru alegerile de astăzi a rămas un singur candidat, în dreptul celuilalt fiind aplicată ștampila cu mențiunea „Retras”.
Comisia Electorală Centrală i-a anulat înregistrarea lui Nicanor Ciochină, pe 18 iulie, în urma unei contestații depuse de contracandidatul acestuia, Sergiu Bulicanu. Decizia a fost motivată prin faptul că fostul candidat nu s-a suspendat din funcție și a utilizat resurse administrative în scop electoral.
Nicanor Ciochină și-a pierdut mandatul de primar deoarece nu și-a putut exercita atribuțiile între 31 mai 2024 și 14 februarie 2025, fiind în arest preventiv, cercetat penal pentru accidentarea mortală a unui adolescent în februarie 2024, părăsirea locului faptei și tentativa de a ascunde urmele infracțiunii. Acesta a fost reales pe 1 iunie, însă rezultatul a stârnit numeroase controverse în spațiul public, fiind ulterior anulat de instanța de judecată.
