În același dosar, procurorii cer pedeapsă maximă pentru complicele lui Ciochină, Ion Andronache, care a fost condamnat la doi ani de închisoare, dintre care doar șase luni cu executare, transmite Ultimelestiri.md.
„Curtea urmează să se pronunțe în data de 16.06.2026 (timp în care inculpații continuă să beneficieze de prezumția vinovăției, potrivit legii).
Reamintim că, la solicitarea procurorilor PCCOCS, fostul primar de Boldurești, vinovat de accidentul fatal, a fost condamnat la 7 ani de închisoare – pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal. În ceea ce-l privește pe cel care l-a favorizat pe ex-primarul aflat la volanul mașinii ca să scape de pedeapsă, procurorii PCCOCS solicită la Curtea de Apel aplicarea pedepsei maxime”, comunică PCCOCS.
De menționat că astăzi, 25 mai, Nicanor Ciochină și Ion Andronache își vor spune ultimul cuvânt în fața magistraților.
