La iazul Sălaș, din apropierea comunei Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, alimentat în întregime din râul Nistru, efectele caniculei sunt deja vizibile. Nivelul apei a scăzut cu aproape 30 de centimetri, iar temperatura apei a depășit 30 de grade Celsius, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Norma este de 24-27 de grade. Noi, pentru zona lacului Sălaș, avem temperaturi la apă peste 30 de grade. O temperatură prea mare ca peștele să se hrănească și să se dezvolte normal. La așa temperaturi, peștele se hrănește noaptea, dimineața, iar ziua este deja mai pasiv”, a declarat administratorul iazului, Oleg Andronic.
Deocamdată, apa din lac rămâne curată. Înainte de a ajunge în bazinul piscicol, apa din Nistru trece printr-un sistem de filtre care reține algele și protejează ecosistemul lacului.
Pentru a crește nivelul de oxigen din apă, administratorii folosesc zilnic bărci cu motor, care creează valuri și contribuie la aerarea apei.
„Aceasta e o metodă de aerare și aerisire a apei. Practic, în fiecare dimineață, la orele 5-6, timp de o oră-două, facem o aerare, o aerisire a apei. Dizolvăm pelicula care se formează de fitoplancton pe timp de noapte, ca să protejăm peștele împotriva pieririi”, a explicat Oleg Andronic.
Specialiștii avertizează însă că dezvoltarea necontrolată a algelor poate avea consecințe grave asupra ecosistemelor acvatice.
„Când temperatura apei depășește 22-23 de grade, algele se ridică rapid la suprafață. Înflorirea algelor albastre duce la eliminarea unor substanțe toxice pentru pești, melci și alți hidrobionți”, a explicat hidrobiologul Elena Zubcov.
Canicula înseamnă și cheltuieli suplimentare pentru piscicultori. Potrivit directorului Asociației Naționale a Piscicultorilor din Republica Moldova, Arcadie Guidea, în unele bazine costurile suplimentare pentru măsurile de protecție au ajuns între 500 și 2.000 de lei pe hectar.
„Cu părere de rău, la moment nu avem ajutor din partea statului. Noi tare ne-am dori măcar să fim scutiți de taxe, impozite, plăți, dar, cu părere de rău, pe noi anul acesta, din contra, ne-au suprataxat”, a declarat acesta.
O posibilă soluție este Programul Strategic în Acvacultură, propus pentru următorii patru ani, care prevede investiții și sprijin financiar de peste jumătate de miliard de lei pentru modernizarea bazinelor piscicole.
În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 5.000 de bazine acvatice și mai mult de 1.000 de producători piscicoli, care produc anual aproape 13.000 de tone de pește.
