Potrivit comercianților, băuturile reci sunt printre cele mai solicitate produse în aceste zile, iar stocurile de apă din frigidere se epuizează rapid, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
„Pe așa căldură toți cumpără apă. Cea din frigider se termină foarte repede și nu reușim să o răcim suficient de repede”, a spus o vânzătoare.
Unii vizitatori consideră că în piață ar fi utilă instalarea unor surse publice de apă potabilă, în timp ce alții spun că încearcă să petreacă cât mai puțin timp în soare și să se adăpostească la umbră.
Pentru comercianți, însă, activitatea continuă chiar și în cele mai fierbinți ore ale zilei.
„Bem apă și încercăm să ne descurcăm. Luăm marfă în cantități mai mici, ca să o putem vinde cât este proaspătă”, a povestit o vânzătoare.
Nici cumpărătorii nu renunță la drumurile prin piață, chiar dacă temperaturile depășesc 30 de grade Celsius. Mulți spun că își organizează cumpărăturile astfel încât să stea cât mai puțin în soare, iar pensionarii preferă să alterneze deplasările cu pauze la umbră.
