Potrivit anchetatorilor, suspecții au fost prinși în flagrant în timp ce transportau cinci kilograme de droguri de tip PVP („sare”) și mefedronă. Substanțele urmau să fie ambalate și ascunse în mai multe locații, pentru a fi ulterior vândute consumatorilor prin intermediul aplicației Telegram, transmite Ultimelestiri.md.
Acțiunea face parte dintr-o investigație mai amplă, în cadrul căreia oamenii legii au ridicat anterior alte două kilograme de droguri, pregătite deja pentru distribuire. În total, până la această etapă, au fost scoase din circuit șapte kilograme de substanțe interzise, cu o valoare estimată la circa 4,5 milioane de lei pe piața neagră.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore. Conform legislației, persoanele culpabile de asemenea infracțiuni riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Poliția continuă investigațiile pentru a documenta întreaga activitate a rețelei și pentru a identifica toți membrii implicați în traficul de droguri.
