Un proiect de hotărâre în acest sens a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne și propus spre consultările publice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Deschide.md.
Astfel, selectarea, desemnarea, pregătirea şi detaşarea pe principii benevole a primilor trei carabinieri va începe la 1 aprilie 2024.
Negocierea și încheierea Acordului tehnic necesar participării personalului Inspectoratului General de Carabinieri în cadrul operației internaţionale, precum și negocierea aspectelor tehnice, în vederea asigurării logistice necesare, va fi asigurată de MAI. Totodată, ministerul va stabili perioada și ordinea de rotație (de la 6 la 12 luni).
Pe perioada îndeplinirii operației, carabinierii vor fi remunerați cu 50 dolari pe zi.
„Participarea țării noastre în misiuni și operații internaționale, în mod individual, prin detașarea carabinierilor la operația internațională de menținere a păcii din Kosovo (zona Priștina), va contribui esențial la valorificarea capacităților și specificului forțelor de poliție cu statut militar dual care, în conformitate cu mandatul misiunii, acționează pentru întărirea sau substituirea forțelor de poliție locale, executarea misiunilor de menținere, asigurare și restabilirea ordinii publice prin desfășurarea operațiunilor polițienești de stabilizare și combatere a revoltelor în mulțime”, se arată în document.
Pentru implementarea proiectului din bugetul de stat ar urma să fie alocate 800.000 de lei.
