Procurorii au decis să înainteze un demers la judecătorul de instrucție privind aplicarea arestului preventiv în privința acestei persoane, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, astăzi, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor și persoana a fost plasată în arest prevenit pentru 30 de zile.
„La 10 iunie 2024, o altă persoană a fost reținută în legătură cu schema indicată, fiind de asemenea efectuate percheziții la adresele asociate acestei persoane. După o evaluare a riscurilor implicate, la 11 iunie 2024, procurorii au decis eliberarea acestei persoane, care urmează să fie cercetată în stare de libertate”, informează PA.
Ultimelestiri.md amintește că, la 4 iunie, PA a efectuat multiple percheziții în cadrul unei anchete comune dintre Moldova și Franța, cu asistența FBI din SUA, care investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Moldova și din alte țări primesc mită pentru a interfera cu publicarea de către Interpol a notificărilor roșii pentru infractori din diferite țări, anunțați în căutare internațională.
La scurt timp a apărut informația precum că șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, ar fi fost reținut în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție.
De menționat că șeful Biroului Interpol de la Chișinău va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Avocatul lui Viorel Țentiu a declarat că va ataca hotărârea la Curtea de Apel.
5 comentarii
Pingback: Vlad Filat: Cazul Interpol rămânea închis dacă nu interveneau francezii, FBI - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Audit la Interpol Moldova. Grosu: Un prejudiciu de imagine pentru țară - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Șeful Interpol Chișinău va sta 30 de zile în arest la domiciliu - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Dosarul Interpol: Suspectul reținut pe AIC rămâne după gratii - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Avocat: Omorul unui traficant de droguri ridică semne de întrebare - Ultimele ştiri din Moldova