Liliana Harea, ofițerul de presă al IP Râșcani, a declarat că motocicleta de model Viper era condusă de un adolescent de 15 ani, transmite Ultimelestiri.md cu referire la pulsmedia.md.
După producerea accidentului, conducătorul motocicletei a părăsit locul faptei. Ulterior, acesta a fost identificat, iar mijlocul de transport a fost depistat și ridicat de Poliție.
Testarea minorului cu aparatul Dräger a arătat un rezultat negativ la consumul de alcool.
Accidentul s-a produs în seara de 20 august, în satul Damașcani din raionul Râșcani. Un copil de doar cinci ani ar fi fost lovit de un scuter condus de un adolescent.
Potrivit reprezentanților Spitalului Raional Râșcani, copilul a fost internat ieri în Secția Terapie Intensivă, dar, ulterior, a fost transportat la Chișinău.
În acest moment, copilul este internat la Institutul Mamei și Copilului din Capitală. Potrivit responsabililor instituției, micuțul este în stare grav medie.
