Postul intermitent nu este potrivit pentru toată lumea și ar trebui abordat cu prudență, mai ales de către persoanele cu probleme de sănătate preexistente sau de către femeile însărcinate sau care alăptează, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la moldova1.md.
Potrivit medicului endocrinolog Stela Vudu, înainte de a începe oricare dietă, în particular postul intermitent, se recomandă consultarea medicului endocrinolog sau medicul nutriționist, pentru a decide care variantă a postului intermitent se potrivește cel mai bine și pentru a efectua un șir de investigații medicale. Astfel, atât medicul, cât și pacientul se asigură că nu are contraindicații sau riscuri crescute asociate cu orice tip de dietă.
În concluzie, cercetările recente confirmă că postul intermitent poate fi o opțiune sănătoasă pentru îmbunătățirea sănătății metabolice și a greutății corporale, însă este esențial să fie implementat cu discernământ și să fie monitorizat de către profesioniști în domeniul sănătății.