Astfel, doi indivizi, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, căutați pentru furt și jaf, au fost identificați pe străzile Capitalei și ulterior escortați la Inspectoratele de Poliție teritoriale, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, carabinierii au acordat suport necesar unui bărbat aflat în stare inconștientă, solicitând prin intermediul Serviciului 112 o ambulanță pentru a-i acorda ajutorul medical specializat.
De asemenea, echipajul mixt format din carabinieri și polițiști, a intervenit în trafic pentru a opri un automobil de model „Skoda Superb” care se deplasa haotic pe străzile din municipiul Bălți.
În urma verificărilor, s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 33 de ani, originar din raionul Sângerei.
În timpul discuției, s-a simțit un miros puternic de alcool de la acesta. Bărbatul a fost imediat înlăturat de la volan și dus la Spitalul Municipal pentru testarea cu aparatul „Drager”, dar a refuzat testarea. În consecință, a fost condus la Inspectoratul de Poliția din Bălți pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar automobilul a fost ridicat și transportat la parcarea specială.
![]()
