În acest sens, Comisia Electorală Centrală menționează că potrivit legislaţiei, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă, transmite Ultimelestiri.md.
Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul Primăriei.
„Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală, aceasta poate fi depusă telefonic”, explică reprezentanții CEC.
Președintele biroului electoral la fiecare secție de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul. În acest an, pentru asigurarea secretului votării la locul aflării, CEC a confecționat cabine speciale. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției, unde alegătorul își are înregistrarea la domiciliu/reședință.
Ultimelestiri.md amintește că astăzi, 3 noiembrie, are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. În acest sens, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.
Secțiile de votare vor fi deschise de la 07:00 până la 21:00, ora locală în fiecare stat, cu posibilitatea extinderii programului cu cel mult două ore de către autoritățile electorale de circumscripție.
