Potrivit lui Parlicov, Ceban a avut un rol constructiv în implementarea legislației europene și în liberalizarea pieței, inclusiv ca Moldovagaz să cumpere metan de pe bursă și a oferit un model de contractare a gazelor, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la bani.md.
„Personal, nu am rezerve față de capacitățile lui și a motivației contribuției la implementarea legislației europene și liberalizarea pieței”, a declarat Victor Parlicov.
De asemenea, acesta a menționat că, deși nu exclude posibilitatea ca Vadim Ceban să fie numit din nou președintele Moldovagaz, consideră importantă participarea mai multor candidați în procesul de selecție.
„Mi-aș dori să participe mai multă lume. Mai sunt oameni care cunosc acest subiect și nu doar din Moldova. Mi-aș dori o participare robustă în acest concurs”, a adăugat ministrul.
De menționat că salariul pentru această poziție este de aproximativ 100.000 de lei. Procesul de selecție deschis va asigura transparență și va permite identificarea celui mai competent lider pentru a continua reformele începute de Ceban și pentru a aduce stabilitate și progres în sectorul gazelor din Moldova.
Mandatul actualului președinte al Moldovagaz, Vadim Ceban a expirat la sfârșitul lunii iunie, iar Ministerul Energiei a anunțat concurs pentru numirea celor patru membri desemnați de autoritățile Republicii Moldova în Consiliul de Administrație al Moldovagaz.

Un comentariu
Pingback: Transnistria poate rămâne fără metan. Care ar putea fi motivul - Ultimele ştiri din Moldova