Comisia a constatat că judecătorul Vitalie Budeci nu întrunește criteriile de integritate financiară prevăzute de lege. Astfel, autoritatea a propus CSM ca magistratul să nu promoveze evaluarea externă, transmite Ultimelestiri.md.
Raportul de reevaluare a fost transmis astăzi Consiliul Superior al Magistraturii spre examinare și adoptarea unei decizii, fiind comunicat, totodată, și subiectului evaluării. În continuare, CSM urmează să analizeze constatările Comisiei și să decidă asupra acceptării sau respingerii raportului.
În cadrul evaluării inițiale, Comisia a concluzionat că judecătorul Vitalie Budeci nu întrunește criteriile de integritate și a propus nepromovarea. Ulterior, CSM a dispus reevaluarea candidatului.
Raportul de evaluare inițială și raportul de reevaluare vor fi publicate după expirarea termenului de contestare a deciziei CSM sau, după caz, după pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.
