„Ridică capul! Mai poți ține adevărul în tine? Îl mai poți ține încă?”, a spus Mihail Cebotari, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
Completul de judecată a decis conexarea dosarelor, astfel încât Gherman și Cebotari să fie judecați împreună pe parcursul apelului. De partea cealaltă, mama victimei spune că pedeapsa este mult prea blândă și a contestat la rândul ei decizia instanței de fond.
„Ei le aduc colete. Înțelegeți? Dar eu îi aduc copilului meu flori la cimitir”, a spus Ana Oală, mama victimei.
„Ce s-au gândit ei atunci când s-au strâns ca șacalii în jurul copilului meu? L-au înconjurat ca șacalii și și-au bătut joc de el. Ce s-au gândit ei atunci? Mă uit la ei, deloc nu sunt slabi. Foarte bine arată în timp ce copilul meu putrezește, un băiat de 20 de ani”, a declarat Ana Oală.
Sergiu Oală a dispărut în septembrie 2024, după ce a plecat spre raionul Fălești. Trupul său neînsuflețit a fost găsit peste o lună, într-o fâșie forestieră din apropierea satului Călinești. Potrivit anchetei, tânărul a fost atras într-o schemă infracțională, fiind ucis în urma unui conflict.
Până în prezent, Nicu Gherman a fost condamnat la 22 de ani de detenție, iar Mihail Cebotari – la 17 ani. Pe banca acuzaților se mai află Eugeniu Ignatov, Victor Cumpăna și Vlad Pricop, judecați pentru implicare în aceeași crimă.
