Bugetul total al proiectului a constituit în jur de 1,682 milioane de lei, dintre care circa 1,582 milioane au fost alocați de CNAM în baza unui concurs investițional, transmite Ultimelestiri.md.
„În urma unei vizite de monitorizare a executării proiectului, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările de reparație capitală au fost finalizate și corespund documentației din deviz. Nereguli în implementarea proiectului nu au fost depistate.
În același timp, instituția medicală, din surse proprii, a dotat secția respectivă cu mobilier nou și cu paturi multifuncționale, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea și modernizarea condițiilor de spitalizare a copiilor și mamelor care beneficiază de servicii medicale”, informează CNAM.
De menționat că în secția pediatrie a Spitalului Raional Anenii Noi sunt internați anual peste o mie de copii. Secția dispune de 24 de paturi, iar serviciile de sănătate sunt acordate de doi medici, opt asistente medicale și cinci infirmiere.
