Clădirea centrului, construită în anul 1975 și renovată anterior în 2006, a fost supusă unui proces amplu de modernizare pentru reducerea consumului de energie și sporirea confortului termic. Lucrările au inclus izolarea termică a pereților exteriori și a soclului, precum și renovarea acoperișului. Intervențiile au fost realizate pe parcursul a cinci luni, inclusiv etapa de proiectare, transmite Ultimelestiri.md.
Valoarea totală a investiției este de 1,31 milioane lei, dintre care 1,13 milioane lei au fost alocați din proiect, iar 176.500 lei reprezintă contribuția Primăria Nisporeni. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a vizitat centrul unde recent au fost încheiate lucrările de renovare. Junghietu a subliniat că astfel de investiții au efecte directe asupra calității vieții beneficiarilor.
„Investițiile în eficiență energetică înseamnă nu doar economie de resurse, ci și grijă pentru oameni. Atunci când modernizăm instituții sociale, contribuim direct la confortul și siguranța beneficiarilor. Astfel de proiecte demonstrează că tranziția energetică are efecte concrete în viața de zi cu zi a cetățenilor”, a declarat Dorin Junghietu.
„În acest proiect, susținut de Uniunea Europeană, au fost create parteneriate locale puternice între societatea civilă, autoritățile publice și donatori, care demonstrează că investițiile în eficiență energetică înseamnă, înainte de toate, investiții în oameni și în calitatea serviciilor sociale. Suntem mândri că inaugurăm astăzi primul serviciu social eficientizat energetic din cele 35 de inițiative locale sprijinite în cadrul proiectului”, a declarat Daniela Leahu, directoare de proiect în cadrul Fundației Soros Moldova.
La eveniment a participat și primarul orașului Nisporeni, Dan Negel, care a menționat că economiile obținute în urma reducerii consumului de energie vor putea fi direcționate spre alte proiecte comunitare.
„Este o investiție necesară pentru orașul nostru și pentru oamenii care depind de serviciile sociale oferite aici. Modernizarea centrului creează condiții mai bune pentru beneficiari și reduce costurile de întreținere, ceea ce contează pe termen lung pentru întreaga comunitate”, a spus Dan Negel.
Anterior intervenției, clădirea dispunea de uși și geamuri termopan, iar în anul 2023 au fost instalate panouri fotovoltaice care acoperă aproximativ 71% din necesarul anual de energie. În urma auditului energetic realizat în cadrul proiectului, au fost identificate soluții pentru apropierea clădirii de standardul NZEB, clădire cu consum de energie aproape zero.
La rândul său, directoarea centrului, Artene Aurelia, a subliniat că renovarea instituției vor reduce considerabil costurile și vor asigura condiții mai bune pentru beneficiari.
„Pentru persoanele aflate în grija noastră, aceste lucrări înseamnă confort sporit, temperatură mai bună în încăperi și un spațiu mai sigur. Schimbările sunt vizibile și au îmbunătățit semnificativ condițiile de trai pentru toți cei care beneficiază de serviciile centrului. Factura la noi este la zero”, a declarat Artene Aurelia.
Clubul Soroptimist Internațional Nisporeni este una dintre cele 35 de organizații ale societății civile care au beneficiat de granturi în cadrul proiectului, valoarea grantului acordat fiind de 87.750 euro. Proiectul local „Cu Încredere spre Eficiența Energetică a orașului Nisporeni” este implementat în perioada 1 aprilie 2025 – 31 iulie 2026.
În prezent, centrul „Încredere” oferă anual servicii pentru aproximativ 40 de beneficiari ai centrului de plasament și circa 400 de beneficiari ai cantinei sociale, contribuind la sprijinirea persoanelor vârstnice și vulnerabile din comunitate.
