În cadrul unei conferințe de presă la IPN, avocatul Alexandru Bot, care reprezintă un grup majoritar de consilieri ai comunei Coșnița a declarat că dezbaterea publică din jurul proiectului este dominată de interpretări eronate și că referendumul are caracter exclusiv consultativ. Potrivit acestuia, rezultatul votului poate exprima opinia comunității, însă nu poate modifica efectele unei hotărâri judecătorești, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Autorii declarației au reiterat că Judecătoria Criuleni a anulat, în aprilie 2026, refuzul Consiliului local de a schimba destinația unor terenuri și a obligat autoritatea să adopte actul administrativ necesar proiectului. Ei au subliniat că administrația locală a renunțat ulterior la contestarea deciziei, aceasta devenind definitivă.
Potrivit reprezentantului consilierilor locali, adoptarea deciziei din 19 mai privind schimbarea categoriei de destinație a terenurilor nu a fost o alegere politică, ci executarea unei obligații stabilite de instanță. În caz contrar, autoritatea locală s-ar fi expus procedurilor de executare silită și altor sancțiuni prevăzute de lege.
Reprezentanții grupului majoritar au avertizat că prezentarea referendumului drept un instrument capabil să blocheze executarea unei hotărâri judecătorești riscă să creeze așteptări false în rândul populației și să genereze confuzie privind atribuțiile administrației publice locale.
Ei au făcut apel la o discuție bazată pe documente și pe cadrul legal existent, afirmând că dezbaterea publică trebuie concentrată pe respectarea condițiilor de mediu și pe monitorizarea proiectului, nu pe contestarea unor decizii care au intrat deja în faza de executare.
