În debutul ședinței Guvernului, Dorin Recean a declarat că justiția nu constă doar din legi, dar și din oameni curajoși, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Deschide.md.
„Acum despre fraudă. A fost masivă. Cercetările, investigarea și pedepsirea fraudelor trebuie să fie finalizate. E clar că justiția nu a funcționat suficient și tocmai de asta am ajuns în situația în care s-a dezvoltat o rețea atât de mare de fraudare a votului. Ce trebuie să înțelegem noi din acest lucru? Că justiția nu constă doar din legi, doar din organe de autoadministrare, justiția mai constă și din oameni concreți, oameni curajoși, care aplică legea. Este clar că noi nu mai putem să mergem în așa ritm și cu astfel de oameni. Oameni curajoși sunt prea puțini, încă” a declarat Recean.
Premierul a ținut să mulțumească Poliției, CNA, procurorilor și judecătorilor onești, care, în ultimele săptămâni și luni, au acționat prompt și curajos ca să protejeze democrația noastră. Totodată, potrivit lui, de aici încolo, guvernarea va trebui să schimbe ritmul și modalitatea de reformare a sistemului justiției.
Amintim în acest context că, după primul tur de scrutin, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a declarat că, în ultimele două luni, 39 de milioane de dolari au fost transferați din Rusia în Republica Moldova cu scopul de a corupe alegătorii. Rețeaua condusă de oligarhul Ilan Șor, condamnat în dosarul „frauda bancară”, a transferat, doar în octombrie, peste 24 de milioane de dolari pentru a mitui votanții, a mai precizat Cernăuțeanu.
Pe data de 28 octombrie, procurorul general, Ion Munteanu, a explicat cum banii lui Șor ajung în Republica Moldova și ce fac oamenii legii pentru a contracara tentativele de fraudare.
