Cota zero la profitul nedistribuit se va aplica companiilor cu cifra de afaceri anuală de până la 100 de milioane de lei și maximum 249 de angajați. Pe de altă parte, nu vor beneficia de această facilitate întreprinderile individuale, gospodăriile țărănești, rezidenții din zonele economice libere, cei ai Portului Internațional Giurgiulești, Aeroportului Mărculești și rezidenții Parcului IT, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În 2023–2024 peste 7.000 de companii au reinvestit profitul obținut în dezvoltarea afacerilor.
Deputatul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu a subliniat necesitatea includerii unor amendamente suplimentare, pentru a respecta parametrii bugetari și a evita măsuri populiste.
„Nu putem lăsa mărimea scutirii personale la nivelul din 2025, având în vedere că aceasta a fost majorată cu 10% față de 2024. Și să nu creadă oamenii că majorăm această scutire doar în an electoral. Haideți să le demonstrăm că acordăm astfel de facilități în fiecare an. Ne costă doar 130 de milioane și cred că putem face acest lucru”, a menționat deputatul Ion Chicu.
Deputatul PAS Radu Marian, președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, a declarat că aceste măsuri fiscale trebuie adoptate rapid, fiind o continuare a politicii fiscale aprobate vara, iar pentru 2026 guvernul va prezenta politica fiscală anuală, care va permite analiza detaliată a altor măsuri de susținere economică și socială.
De asemenea, proiectul prevede deduceri pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile care transmit gratuit instalații electrice, linii sau posturi de transformare, precum și deducerea cheltuielilor suportate pentru educație și perfecționare profesională, cu un plafon anual de 20 000 de lei, pentru a încuraja investiția în dezvoltarea profesională continuă. Modificările aduc și simplificarea administrării fiscale prin majorarea pragului de înregistrare ca plătitor TVA, reducând astfel povara asupra IMM-urilor.
Modificările legislative urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026, după aprobarea proiectului în lectura a doua.
