Pe când Mitropolia Moldovei caterisește clericii, creștinii susțin trecerea preoților la Mitropolia Basarabiei, transmite Ultimelestiri.md.
Cei de la IaloveniOnline au întrebat localnicii din Costești ce părere au despre trecerea preoților la Mitropolia Basarabiei.
„În ziua de ani totul este benevol, e democrație, care și unde dorește acolo se duce. Eu cre că într-o zi toți vor trece la Mitropolia Basarabiei”, a declarat o femeie.
„Eu nu știu nimic. Nu privesc televizorul, nu ascult radioul, nu știu nimic”, spune o bătrână.
„Să treacă toți la Mitropolia Basarabiei. Nu ne trebuiesc rușii, pe nemțește rusul e porc”, a spus un bărbat.
„Principalul este credința omului. Dacă credință este atunci nu văd nimic rău în ceea ce se face”, a spus o femeie.
O altă locuitoare nu a susținut trecerea preoților: „Nu cred că este corect. Cu ce s-au pornit cu aceea trebuie și să meargă mai departe. În orice caz omul merge la biserică să se soare”.
„Fac rău, deoarece îl înjură pe Domnul”, a spus o altă femeie.
Ultimelestiri.md amintește că reprezentanții Mitropoliei Moldovei au declarat după adunarea protopopilor și stareților de mănăstiri subordonați mitropolitului Moldovei că Biserica Ortodoxă din R. Moldova își păstrează statutul actual.
Convocat pentru prima dată după scrisoarea dură a Mitropolitului Vladimir în adresa Patriarhului Kirill, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu a luat nicio decizie ce ar sugera o eventuală despărțire de biserica rusă.
De menționat că, până la acest moment, peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei.
