Potrivit anchetei, în data de 3 decembrie 2025, cei doi s-ar fi cunoscut la Dispensarul Republican de Narcologie, secția de detoxificare alcoolică din Chișinău. Ulterior, au decis să consume împreună băuturi alcoolice, transmite Ultimelestiri.md.
La un moment dat, între ei ar fi izbucnit un conflict spontan. Inculpatul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu mâinile și picioarele în zona capului și pe corp. Conform raportului medico-legal, leziunile suferite au dus la decesul bărbatului.
Trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit a doua zi într-o fâșie forestieră din Codru. Inițial, identitatea acestuia nu era cunoscută. La examinare au fost constatate multiple traumatisme la cap și hemoragii externe, ceea ce a indicat că moartea a survenit în urma unei agresiuni.
Ulterior, oamenii legii au stabilit identitatea victimei și au reușit să îl identifice pe presupusul agresor.
În timpul audierilor, bărbatul a recunoscut că a lovit victima, însă a negat că ar fi avut intenția de a o ucide.
Acesta se află în arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 15 ani de închisoare.
Potrivit legii, persoana acuzată este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
