Potrivit surselor pulsmedia.md, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 43 de ani, originar din orașul Tiraspol, și care locuia în apartamentul în care și-a găsit sfârșitul, la un amic în vârstă de 41 de ani. În urma consumului de alcool, între cei doi s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia gazda i-ar fi aplicat mai multe lovituri în regiunea capului, transmite Ultimelestiri.md.
După ce victima a căzut la podea și nu mai dădea semne de viață, agresorul a solicitat intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul.
Bărbatul a de 41 de ani a fost escortat la IP Botanica, unde în cadrul audierilor și-ar fi recunoscut vina și a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiată o cauză penală.
Totodată, cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele decesului, iar oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
