Și locuitorii țării noastre au fost zguduiți de conflictul armat, iar amintirile violente continuă să fie și astăzi vii, transmite Ultimelestiri.md.
În ajunul zilei de 9 mai – care marchează sfârșitul unei lupte fără sens și instaurarea păcii – mărturiile cutremurătoare ale veteranilor și ale celor care au trăit drama războiului au fost aduse în prim-plan, în cadrul unei proiecții de film documentar intitulată „Războiul este suferință”.
În documentar au fost incluse interviuri din arhiva IP „Teleradio-Moldova” și cea a jurnalistei Valentina Ursu, imagini filmate de-a lungul mai multor ani în diverse localități ale Moldovei.
Vasile Crăciun, veteran de război, satul Socoleni (an. 2010): „Mare jale și mari lacrimi erau acolo. Strașnic, cum să spun, e foarte greu să uiți momentul acela. Se apropia… bombarda ziua, noaptea, la 12 bombarda. Totdeauna, la 12:00 fix trebuia să fugi și să te ascunzi. Da, deja se apropia războiul și, după cum v-am spus, ne-am urcat în tren și am plecat.”
Timofei Gavlinschii, veteran de război (an. 2015): „Am început să săpăm tranșee, toată noaptea am săpat. Ziua nu puteam să ridicăm capul, lunetiștii trăgeau. A început o lapoviță. În tranșee se acumula apă, care ajunsese până la genunchi. Apă și ger. La un moment dat am observat un strat subțire de gheață deasupra apei și nici să ieși, nici să faci ceva. Și așa am stat până seara. Iată care a fost prima zi de luptă a ostașului, apoi au venit altele.”
Documentele istorice arată că în 1944, odată cu instaurarea regimului comunist, peste 200.000 de moldoveni au fost recrutați forțat în armata rusă, încălcând convențiile de război. Aproximativ o treime dintre ei și-au pierdut viața pe câmpul de luptă, inclusiv pentru că nu aveau pregătire militară.
Lecție pentru prezent și viitor – războiul este suferință
Proiecția de film reflectă realitatea crudă a războiului și a sacrificiului uman. Evenimentul a inclus un panel în care istorici, alături de experți în psihologie și medicină au pus în discuție consecințele și impactul profund al războiului asupra unei societăți, inclusiv suferința, trauma psihologică și pierderea de vieți omenești.
Anatol Leșcu, conferențiar universitar, Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”: „Calvarul vine după război, deoarece când ești pe câmpul de luptă, nu-ți dai seama, este un fapt cotidian, te deprinzi. Problema vine după război. Prin ce trec foștii combatanți sau populația pașnică, și din acest punct de vedere trebuie să arătăm și care erau suferințele populației civile, care nu are nimic comun cu războiul. Cel de-al Doilea Război Mondial nu a avut niciun sens, a fost un act tragic, din partea a două țări totalitariste, agresive, care au încercat să divizeze lumea.”
Drept măsură politică, în 1946-1947, a avut loc foametea organizată – un alt episod negru din istoria țării noastre. Sute de mii de oameni s-au aflat la limita disperării, confruntându-se cu lipsa acută a hranei și a resurselor de supraviețuire, iar peste 200.000 de moldoveni și-au pierdut viața. Au urmat valurile de deportări, care au dus în Siberia și Kazahstan peste 700.000 de localnici moldoveni.
Maria Zinovii, șefă direcție, Arhiva Națională a Republicii Moldova: „Războiul nu are învingători și învinși. Aici au decedat oameni, fie de o parte sau de alta. Primul val de deportări din cel de-al Doilea Război Mondial, din 1941 a fost cel mai tragic, chiar dacă numeric, în 1949 au fost deportați mai multe persoane. Primul val a venit pe neașteptate, basarabenii nu știau ce-i așteaptă, au fost duși în Siberia fără alimente, fără haine. Soțiile și copiii au fost despărțiți de capii familiilor, care au fost internați în gulaguri și puși la munci grele. În primul val de deportări ne-au fost deportate elitele și cei care aveau coloană vertebrală, în cel de-al doilea val au fost deportați țăranii harnici, care ne creșteau pâine, iar noi am rămas fără cea mai importantă resursă, resursa umană, care foarte greu se restabilește.”
În prezent, în Republica Moldova, au rămas în viață mai puțin de 150 de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial – conflict care a început în 1939 și a durat până în 1945.
Ludmila Popovici, directoare executivă, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”: „Bunelul meu a fost luat cu forța din familie și făcut carne de tun, pentru că așa se întâmpla atunci, în 1944: când se elibera o localitate, se luau toți bărbații pe front, și „eliberatorii” devastau localitățile. Ideologia naște monștri, și de asta trebuie să încercăm să vorbim despre război așa cum este el, cu fața lui hidoasă.
Milioane și milioane de oameni au suferit. Acum este timpul să încercăm să vorbim despre traumele colective despre care nu s-a vorbit foarte mult timp. Despre traumă nu se vorbește, pentru că este greu, este foarte distructivă, cu consecințe foarte grave, și individuale, și colective.”
Evenimentul „Războiul este suferință” s-a desfășurat în parteneriat cu Agenția Națională a Arhivelor, IP „Teleradio-Moldova” și jurnalista Valentina Ursu.
