Structura va funcționa pe lângă Judecătoria Chișinău și va avea 15 judecători, împărțiți în complete de câte trei, care vor examina nu doar cazuri de corupție mare, ci și dosare privind securitatea națională, corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor. Apelurile și recursurile vor fi analizate de două complete specializate ce vor fi create la Curtea de Apel Centru, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
Conform legii intrate în vigoare în iunie, procesele de corupție electorală vor trebui judecate în maximum patru luni la prima instanță și în cel mult două luni la apel, cu posibilitatea prelungirii prin decizie motivată a instanței.
Planul CSM prevede identificarea resurselor financiare, a sediului pentru noul colegiu, aprobarea regulamentelor de selectare și numire a magistraților și organizarea concursurilor.
Candidații pentru Colegiul Anticorupție trebuie să aibă minimum trei ani experiență și reputație ireproșabilă, iar pentru completele specializate de la apel – cel puțin patru ani experiență și promovarea evaluării externe (Vetting). Mandatul va fi de șase ani.
După începerea activității, dosarele de corupție vor fi redistribuite aleatoriu către judecătorii specializați, cu excepția celor aflate deja în fază avansată de examinare.
Colegiul va beneficia de sediu securizat, pază de stat la cerere pentru magistrați și familiile lor, locuințe de serviciu sau indemnizații pentru chirie și transport, iar după cinci ani de activitate, judecătorii vor primi o indemnizație unică de concediere echivalentă cu 65% din salariul mediu lunar pentru fiecare an complet lucrat în funcție.
