Potrivit agenţiei Infotag, acest lucru a fost anunţat joi de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite Ultimelestiri.md.
Vodă a precizat că, în prezent, gazele naturale care ajung în regiunea transnistreană sunt plătite cu bani din Federaţia Rusă, nu din partea Uniunii Europene şi a Republicii Moldova.
„Conform acordului existent, volumele de gaze naturale care vin în regiune trebuie să fie utilizate doar pentru necesităţi sociale. În cazul în care autorităţile regionale vor utiliza gazul care intră, printre altele, pentru necesităţile întreprinderilor industriale din regiune, prim-ministrul şi guvernul vor trebui să revină asupra problemei impunerii unei taxe suplimentare pe acest gaz natural”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt.
Potrivit lui Vodă, scopul principal al unei astfel de taxe este de a aduce agenţii economici din dreapta şi din stânga Nistrului să lucreze în condiţii economice egale, deoarece tarifele la gaze în stânga Nistrului sunt mult mai mici decât în Moldova de pe malul drept.
„Acest lucru a fost anunţat şi stipulat clar de partea moldovenească încă de la început, când a fost aprobată schema de furnizare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, la momentul soluţionării crizei economice legate de sistarea furnizării gazelor ruseşti în regiune de la 1 ianuarie 2025. Vom repeta acest lucru de câte ori va fi necesar”, a conchis Vodă.