Mai exact, deputata spune că, potrivit unei decizii a PCRM, aleșii locali din cadrul formațiunii nu pot face coaliții cu PAS, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
„Domnul Perciun a spus că pentru închiderea a patru instituții de învățământ au votat cu PAS comuniștii. Nu este adevărat. Responsabilitatea o poartă PAS. (…) După alegerile locale, Comitetul central al PCRM a dispus ca să nu fie admise coaliții cu reprezentanții PAS. Orice coaliție cu PAS, din punctul de vedere al partidului, este considerată trădare și se pedepsește. (…)
În raionul Sângerei avem doi foști membri de partid, excluși din PCRM la 12 decembrie, deoarece au votat pentru președintele PAS din Sângerei. (…) Au fost chemați la Comisia partidului și au promis că vor depune mandatele, pentru că au încălcat decizia partidului. Până acum nu și-au ținut cuvântul și au aderat la PAS Sângerei”, a declarat Caraman.
Amintim că, miercuri seara, Dan Perciun a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV că mai multe instituții de învățământ din Sângerei au fost închise, menționând că „în școlile mici din Republica Moldova 8 sau 9 copii din 10 sunt analfabeți funcționali, la vârsta de 15 ani fiind insuficient instruiți și mai nou asta arată și examenul de clasa a IX-a”.
Tot miercuri, 17 iulie, Guvernul a aprobat o decizie potrivit căreia elevii transferați din școli unde sunt sub 50 de copii în instituții mai mari vor primi indemnizații lunare de 1.000 de lei, dacă părinții vor depune o cerere.
