Potrivit lui Dan Perciun, Comisia națională de etică și integritate urmează să analizeze cazul și să o invite pe directoare să ofere explicații, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ziar.md.
„Am pornit procesele, durează de regulă, dar le-am inițiat și urmează comisia să se întrunească și să ia act de cele invocate. Doamna directoare va fi invitată pentru a oferi explicații. Decizia se poate solda cu retragerea gradelor didactice și manageriale, ceea ce, din informațiile apărute publice, pare o sancțiune potrivită din partea sistemului educațional. Dar, bineînțeles, la această etapă se aplică prezumția nevinovăției”, a declarat ministrul Parciun.
Amintim că, directorul Liceului „Gheorghe Asachi” și agentul economic, reținuți pentru corupție, își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii.
Ministrul în exercițiu al Educației și Cercetării, Dan Perciun, a venit cu o reacție după ce directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău a fost reținut pentru corupție, iar adjunctul său este cercetat în stare de libertate. „Din păcate, greșelile câtorva persoane umbresc imaginea unei întregi profesii”, a scris oficialul pe rețelele sociale.
Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat și discuții din dosarul de corupție care vizează conducerea Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Capitală.
Citește și: Directorul Liceului Gheorghe Asachi, reținut: Reacția instituției

Un comentariu
Pingback: Directoarea Liceului „Gheorghe Asachi” a fost eliberată din penitenciar - Ultimele ştiri din Moldova