Într-o postare pe rețelele de socializare, fostul șef de stat a publicat o poză, în care are la piept panglica Sfântului Gheorghe, iar fiul său cel mai mic este îmbrăcat în uniformă sovietică, transmite Ultimelestiri.md.
„Astăzi sărbătorim o zi specială, Ziua Victoriei. Este o dată importantă pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor Republicii Moldova. Poporul moldovenesc nu este „învins”, ci învingător în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Străbuneii, buneii și tații noștri, alături de alte popoare ale Uniunii Sovietice, au apărat Patria lor comună și au eliberat lumea de fascism. Să ținem minte despre eroismul lor și să transmitem această amintire noilor generații – este datoria noastră sfântă”, a scris Igor Dodon.
În dimineața zilei de 9 mai, conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”, pentru a-i comemora pe cei căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
La scurt timp, primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit cu un mesaj în care a declarat că moldovenii doresc pace acasă, sunt pentru unitate și nu dorim să fim divizați.
În context, menționăm că agenda sărbătorii, care va avea loc pe data de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale, include deschiderea Orașului European, unde vor ține discursuri președinta Maia Sandu și comisarul european pentru buget și administrație Johannes Hahn; un târg interactiv; un culoar „Team Europe”; un târg al organizațiilor societății civile; un pavilion de divertisment pentru copii; concursuri și evenimente sportive; o zonă gastronomică.
Totodată, Primăria Chișinău a anunțat că în perioada 8-10 mai va fi suspendat traficul rutier pe anumite străzi din Capitală.
![]()

2 comentarii
Pingback: Atmosfera în centrul Capitalei: Panglica Sf. Gheorghe și lozinci în limba rusă - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Atmosfera în centrul Capitalei: Panglica Sfântului Gheorghe și lozinci în limba rusă - Ultimele ştiri din Moldova