Adrian Dupu susține că a avut parte de o primire foarte călduroasă la Episcopia de Bălți, unde a fost întâmpinat de Preasfințitul Părinte Antonie, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul întrevederii au mai participat și Ina Ilașciuc Ungureanu, directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, și Natalia Gașițoi, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo”.
Aceștia au discutat despre proiectele pe care le implementează Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova în regiunea de nord a Republicii Moldova, dar și despre provocările cu care se confruntă instituțiile pe care le reprezintă.
„M-am bucurat să văd că trei instituții emblematice din Bălți lucrează împreună pentru promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești. Am fost onorat să primesc cu această ocazie, din partea Preasfințitului Antonie, Crucea Bălțeană, cea mai înaltă distincție a Episcopiei de Bălți”, a mai declarat Adrian Dupu.
Foto: Facebook/Adrian Dupu
