Acesta a explicat cum funcționează Programul Național de Editare și a oferit detalii despre activitatea editorială a instituției, inclusiv în perioada fostului președinte Igor Dodon, transmite Ultimelestiri.md.
„Până în 2012, banii de stat se duceau doar la editurile de stat. Erau editate 2-3 titluri pe an în tiraje de 3.000 de exemplare pentru biblioteci. Din 2012, proiectul Uniunii Editorilor a schimbat sistemul: toate editurile, indiferent de proprietate, pot participa. Astfel, anual sunt tipărite circa 100 – 130 de titluri, dintre care câte 150 – 300 de exemplare sunt distribuite bibliotecilor publice, iar acestea implică costuri: hârtie, tipar, editoriale și drepturi de autor”, a explicat Erizanu.
Potrivit acestuia, în 2024, Editura Cartier a avut 109 titluri publicate, dintre care cinci au fost pentru Ministerul Educației și Cercetării și 15 în cadrul Programului Național de Editare. Restul de 94 de titluri au fost editate pe cont propriu.
De asemenea, Erizanu a subliniat că Editura Cartier a avut contracte semnificative și în perioada în care Igor Dodon era președinte:
- 2016: 3.176.480 de lei;
- 2017: 3.648.900 de lei;
- 2018: 1.189.130 de lei;
- 2019: 2.037.535 de lei;
- 2020: 5.829.241 de lei.
„În total sunt 15.881.286 de lei. În perioada președintelui Sandu, suma e de 13,7 milioane lei”, explică Erizanu. Erizanu a mai adăugat că Editura Cartier a achitat impozite de 1.079.759,66 lei în 2024.
Citește și:
Profitul firmei fostei consiliere a Maiei Sandu a crescut de cinci ori

Un comentariu
Pingback: ANI refuză să inițieze un control al averii Angelei Brașoveanu - Ultimele ştiri din Moldova