Este opinia expertului Alexandru Bot, exprimată la emisiunea „În Context” de la Moldova 1. Bot a menționat că se creează un fond mediatic, precum că ar fi vorba de un moft al Procuraturii Anticorupție, pe când aceasta este o necesitate stringentă, transmite Ultimelestiri.md.
„Procuratura Anticorupție a obținut câteva atribute deja de organ de urmărire penală, ceea ce sigur presupunea mărirea efectivului de angajați. Or, pentru a angaja mai mulți salariați ai nevoie de spațiu. Cred că atunci nu se anticipa această problemă, însă acum ea a apărut, respectiv nu sunt soluții, mai mult de atât este creat un fond mediatic că ar fi un moft al procuraturii, pe când este o necesitate stringentă, fiindcă oamenii au nevoie de lucru, respectiv au nevoie de condiții de activitate.
Până acum, repet, ei constituiau un tot comun: Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, de aceea și activau într-un singur sediu, împărțeau aceleași resurse. De fapt, mă refer la resursele umane. Acum, însă, legiuitorul i-a pus să fie separați, ceea ce a și dus la această problemă, de altfel, artificială”, a declarat Alexandru Bot, expert în justiție și drept.
Ieri, șefa procuraturii anticorupție a menționat că instituția ar putea intra într-un blocaj pentru că, în lipsa unui spațiu în care procuratura specializată să-și mute sediul, activitatea procurorilor este perturbată.
Dragalin a mai declarat că a înaintat mai multe demersuri către Guvern pentru identificarea unui spațiu, însă fără rezultat. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al executivului a declarat că autoritățile sunt în căutarea unor soluții. În prezent, cei peste 80 de angajați ai Procuraturii Anticorupție activează în clădirea Centrului Național Anticorupție.
Potrivit hotărârii Parlamentului din 1 februarie, în procuratură vor activa, după reorganizare, 196 de persoane. Dintre acestea, 59 sunt procurori, iar restul – ofițeri de investigații și de urmărire penală, specialiști și consultanți ai procurorilor.