Potrivit Procuraturii Anticorupție, în privința Evgheniei Guțul s-a dispus confiscarea unei sume de aproape 41 de milioane de lei din contul acesteia. În privința celei de-a doua inculpate, Svetlana Popan, magistrații au dispus confiscarea a peste 9,7 milioane de lei, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a corpurilor delicte ridicate în cadrul perchezițiilor. Este vorba despre mijloace financiare în sumă de aproximativ 5,8 milioane de lei și două telefoane mobile.
Bașcanul Evghenia Guțul, apropiată fugarului Ilan Șor, a fost condamnată astăzi la șapte ani de închisoare, iar fosta secretară a partidului Șor, Svetlana Popan, a fost condamnată la șase ani de închisoare. Imediat după pronunțare, ambele au fost luate sub strajă.
Atât Evghenia Guțul, cât și Svetlana Popan au pledat nevinovat. Bașcanul consideră că decizia prin care a fost condamnată nu are nicio legătură cu justiția, ci este o răzbunare politică. Avocații au menționat că vor ataca ambele sentințe la Curtea de Apel.
