Până în prezent, 892 de primării au inițiat procesul de amalgamare voluntară, fiind adoptate 774 de decizii în acest sens. Alexandru Iacub a precizat că numărul inițial a fost mai mare, însă unele decizii au fost ulterior retrase, respinse sau abrogate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Secretarul general adjunct al Guvernului susține că prelungirea termenului pentru amalgamarea voluntară, decisă de Parlament, ar putea permite unui număr mai mare de primării să ajungă la etapa finală și să contribuie la atingerea obiectivului stabilit de autorități – implicarea a 70-85% dintre primării în proces.
În cazul localităților ajunse în etapa finală, grupurile de lucru s-au întrunit, au elaborat planuri de acțiuni pentru următorii cinci ani și au stabilit direcțiile de dezvoltare pentru noile structuri administrative.
