Potrivit Poliției de Frontieră, din anul 2023 și până în prezent, cei trei moldoveni transportau ilegal ucraineni peste frontiera de stat a Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
„Aceștia aveau roluri bine determinate: identificau bărbații străini care doreau să ajungă în țări din Uniunea Europeană, îi ghidau cum să treacă granița din Ucraina prin ocolirea punctelor de trecere. Ulterior, „clienții” erau cazați la hotel până la plecarea spre UE. Pentru acțiunile lor, membrii grupării percepeau sume între 3.000 și 5.000 de dolari americani. Gruparea acționa în zona de sud a țării”, comunică IGPF.
Astfel, în după-amiaza zilei de 13 ianuarie, cei trei conaționali, cu vârste cuprinse între 32 și 51 de ani, au fost încătușați și reținuți pentru 72 de ore.
Mai mult, de la domiciliul unuia dintre ei a fost ridicat și un automobil, care era folosit la transportarea migranților.
Bărbații sunt cercetați penal și riscă închisoare de la 5 la 12 ani, cu amendă în mărime de la 300.000 la 400.000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
În context, menționăm că recent un grup criminal organizat, implicat în facilitarea trecerii ilegale a frontierei și care opera în zona de est a țării, a fost destructurat de polițiștii de frontieră în cooperare cu Serviciul Grăniceresc de stat al Ucrainei.