Potrivit lui Guzun, independența judecătorilor este în creștere, chiar dacă aceștia nu sunt izolați de societate și resimt efectele discursului public privind hotărârile pe care le pronunță, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Dacă aș pune această impresie sau percepție pe o scară de apreciere, eu cred că ea este în creștere, această independență a judecătorilor”, a declarat membrul CSM.
Acesta a explicat că magistrații sunt influențați de reacțiile publice generate de dosarele de rezonanță, indiferent dacă este vorba despre achitări, condamnări sau cauze ce vizează violența domestică, accidente rutiere ori corupția electorală. Totuși, Guzun consideră că atacurile la adresa judecătorilor au devenit mai puțin frecvente.
„Judecătorii nu sunt niște indivizi separați de societate. Politicienii tot timpul au transmis și vor transmite mesaje. Cel mai important pentru mine este că atacurile asupra judecătorilor care au emis aceste soluții, indiferent care sunt ele, eu cred că ele deja au încetinit”, a afirmat Ion Guzun.
Totodată, în cadrul emisiunii au fost discutate și declarațiile fostei judecătoare Angela Catană, care, după ce nu a promovat evaluarea externă, a afirmat că se aștepta la acest rezultat deoarece, în trecut, unii politicieni i-ar fi transmis că va avea de suferit pentru anumite hotărâri pronunțate.
Ion Guzun a respins orice implicare politică în procesul de evaluare, precizând că raportul a fost întocmit de Comisia de Evaluare Externă a Judecătorilor, iar CSM a examinat atât concluziile comisiei, cât și informațiile suplimentare prezentate de magistrată.
„Doamna Catană nu a promovat pe criterii financiare”, a declarat membrul CSM, menționând că hotărârea motivată a Consiliului urmează să fie publicată și că aceasta poate fi contestată în instanță.
Referindu-se la posibile influențe asupra sistemului judecătoresc, Guzun a declarat că nu exclude existența unor tentative de corupere sau trafic de influență, însă a subliniat că acestea trebuie demonstrate prin probe.
El a amintit că, în 2024, CSM a ridicat imunitatea mai multor judecători, iar unele cazuri au ajuns în instanță. Într-unul dintre acestea, un magistrat a fost sancționat disciplinar și eliberat din funcție.
Totodată, Guzun a comentat și recentele percheziții efectuate de Centrul Național Anticorupție într-un dosar ce vizează un asistent judiciar și un avocat, suspectați de implicare într-o tentativă de corupere. În opinia sa, anchetele ar trebui să stabilească întregul traseu al banilor, pentru a clarifica dacă aceștia ajung sau nu la persoane care pot influența soluțiile instanțelor.
„Eu foarte mult aș fi vrut să văd care este lanțul transmiterii de bani, să vedem dacă lanțul s-a oprit la acel asistent sau acea asistentă și dacă s-a dus la un judecător sau altcineva”, a spus acesta.
În același timp, membrul CSM a precizat că registrul privind influențele necorespunzătoare asupra judecătorilor conține puține sesizări, deși, în anumite situații, magistrații aveau obligația legală de a raporta astfel de presiuni.
