Ana-Maria, care are acum 19 ani, a copilărit la Chișinău, în cartierul Poșta Veche. A fost cea mai frumoasă copilărie, spune ea, chiar dacă tatăl ei a părăsit familia pe când ea avea doar trei ani, transmite Ultimelestiri.md.
„Tata a plecat din familie. Eu aveam trei ani, iar sora avea șapte ani. A fost complicat, a fost foarte greu pentru că în perioada aia ne-am mutat la Poșta Veche și am decis să ridicăm o casă. El a găsit altă familie care, după părerea lui, era mai bună. Și de atunci nu prea ținem legătura, pentru că nu văd sensul”, povestește Ana-Maria.
Problemele de sănătate au început la vârsta de 14 ani, într-o zi de duminică. Ea își petrecea timpul cu prietenii, iar la un moment dat Ana-Maria și-a pierdut vederea.
„La un moment dat am înțeles că eu nu văd nimic. În fața ochilor s-a făcut negru. Am început să țip, mi-am pierdut cunoștința. Și cum eram la deal, m-am rostogolit pe deal. Când m-am trezit eram plină de sânge, nimeni nu știa ce s-a întâmplat. A venit ambulanța. Și în ambulanță am mai făcut o criză. (…) A doua zi m-am trezit la spital deja. Eram plină de cicatrici. Medicii mi-au spus că am epilepsie și mi-au dat tratament. Vara aia a fost cea mai insuportabilă vară”, mărturisește Ana-Maria.
Tânăra spune că a urmat un tratament timp trei luni și, deși în fiecare lună doza se mărea, crizele nu încetau.
„Fiecare criză îmi agrava vederea. În august, când a avut loc ultima criză, eu am zis că nu mai pot. Ultima a fost cea mai dură. A ținut cel mai mult și m-a durut cel mai tare. Și eu îmi spuneam că nu-i normal, adică tratamentul ar trebui să trateze. De obicei, criza dura între 30 și 40 de secunde. Asta a durat undeva un minut, un minute și 30. (…) El (n.r. – cancerul) se dezvolta înăuntru. Și iată ultima, ultima stadie. Am așteptat până în ultimul moment și asta greșeala mea a fost.”
În august 2019, Ana-Maria a fost dusă la un neurochirurg, care, după efectuarea unui RMN (n.r. – Rezonanță Magnetică Nucleară), i-a spus că are cancer în stadiul patru. În aceste circumstanțe, medicii i-au dat cel mult trei luni de viață.
„Era, nu pot să spun dimensiunile concrete, dar era unde trei centimetri. Deci era mare. El a spus că tot ce mă salvează este faptul că el este așa înfășurat într-o peliculă. Dacă pelicula asta plesnește, eu puteam rămâne paralizată sau chiar muream”, mărturisește tânăra.
Un alt medic, tot neurochirurg, a fost de acord să-i efectueze o operație, însă chiar de la început i-a spus că șanse de supraviețuire nu sunt.
„El a spus: hai că eu te iau la operație. Și eu am zis ok. Șansele care sunt? El a spus că șanse nu sunt. Nu pot să-ți dau. Poți să te trezești după operație, dar poți să nu te trezești.”
În luna septembrie 2019 a avut loc prima operație, în timpul căreia Ana-Maria a avut moarte clinică. Din fericire, tânăra a fost salvată.
După ce și-a revenit, medicii i-au spus că au scos tumoarea și că i-a rămas să facă radioterapie. Aceștia au sfătuit-o să facă acest lucru peste hotarele țării. Astfel, Ana-Maria și mama ei au ajuns în Franța.
„În Franța am ajuns și am făcut o criză. Nu era puternică, dar ea era și eu am simțit-o. Noi ne-am dus a doua zi la ambulanță și ne-au spus că „haideți la RMN să vedem ce ai”. M-a luat un oncolog și mi-a spus că mai am doi centimetri. Zic, cum adică? Eu am trecut o operație în Moldova. Ei mi-au spus că iaca așa, trebuie pe masa de operații. Acum, ca să înțelegeți, medicul care m-a operat în Moldova nu a scos totul. El a scos doar o parte și partea cea mai complicată, cea mai adâncă, a lăsat-o.”
Operația a avut loc la 12 decembrie, dar nici de data asta tumoarea nu a fost eliminată până la capăt.
„Medicul s-a temut să-mi scoată totul, pentru că tumoarea pe care eu am avut-o era foarte asemănătoare cu celulele mele și era greu de deosebit. Și el a spus că, decât să te fac paralizată pe toată viața, mai bine mă asigur până unde-i tumoarea ta și ți-o scot, dar te pun încă o dată pe masa de operație”, povestește Ana-Maria.
După externare, tânăra era vizitată săptămânal de un infirmier. De Anul Nou, ea a ajuns din nou la spital.
„Era Anul Nou. Noi zicem: hai să sărbătorim. Eu încă aveam cicatricea la cap, dar aveam grijă de ea. La un moment dat pun mâna la cap și zic mamei că mâna este udă. Mama se uită… din cicatricea mea începea să iasă puroi. Noi am rămas șocate. (…) A venit ambulanța și eu am întâlnit Anul Nou în spital.”
Dimineața, tânăra a ajuns din nou în sala de operații. A fost o intervenție complicată, iar Ana-Maria pierduse circa doi litri de sânge. Din cauza infecției, chirurgul a fost nevoit să-i taie o bucată din os.
„Era infectat osul. Și dacă osul este infectat, el trebuie tăiat. Deci, mi-au tăiat o bucată de os de la craniu, o bucată destul de mare. Eu mult timp am stat în reanimare și undeva o lună am stat sub perfuzii. Și după asta medicul mi-a propus să-mi facă un implant. Eu am acceptat. (…) La a treia operație mi-au scos totul, toată tumoarea.”
Chiar de ziua ei de naștere, pe data de 29 ianuarie, Ana-Maria a început tratamentul de radioterapie, concomitent cu cel de chimioterapie. A fost o perioadă dificilă și neplăcută, povestește ea. După finalizarea acestor tratamente, din cauză că maladia de care a suferit este una foarte serioasă, medicii i-au spus că mai e nevoie de încă un an de chimioterapie.
Acum, la patru ani distanță, Ana-Maria face câte un RMN la fiecare șase luni și de fiecare dată veștile sunt bune. Ea este sănătoasă.
Tânăra încurajează lumea care trece prin momente grele să nu lase mâinile în jos.
„Am un mesaj pentru toți care trec acum prin momente grele, dificile, care plâng zi și noapte, care nu știu ce să facă. Totul va fi bine. Treceți prin partea mai neagră, mai sumbră a vieții voastre, dar partea albă, senină numaidecât va veni, pur și simplu trebuie un pic de răbdare, trebuie susținere și motivație. Niciodată să nu spuneți că nu veți reuși”, îndeamnă Ana-Maria.
