Potrivit Primăriei Chișinău, pe străzile Hâncești, Miorița, Nicolae Costin și Calea Orheiului (între rondurile Visterniceni – Renașterii Naționale) au fost executate lucrări masive de frezare, pe o suprafață totală de peste 14 000 metri pătrați. Străzile urmează a fi asfaltate sau tratate cu Slurry Seal, transmite Ultimelestiri.md.
În același timp, pe șoseaua Hâncești, dar și pe strada Maria Drăgan, au continuat lucrările de înlocuire a bordurilor.
Pe strada Constantin Stere s-a lucrat la amenajarea racordărilor cu străzile adiacente.
În paralel, s-a intervenit la întreținerea sistemului pluvial, fiind curățate de frunze și gunoaie, acumulate în urma ploilor abundente, peste 1.800 de grilaje. Alte 50 de elemente ale rețelei au fost reparate, prin instalarea grilajelor și a rigolelor din beton.
De asemenea, s-a efectuat salubrizarea străzilor și a pasajelor subterane, fiind evacuate circa 50 de curse de nămol și gunoi.
Pentru sporirea siguranței în trafic, a fost aplicat marcaj rutier pe o suprafață totală de peste 1.500 metri pătrați, iar peste 140 indicatoare rutiere au fost reparate sau înlocuite.
La fel, în toate sectoarele orașului au fost stropite cu apă arterele cu trafic sporit, pentru a preveni deteriorarea învelișului asfaltic, cauzată de temperaturile excesive.
