„În ultimele trei decenii, un milion de oameni au părăsit Moldova. Mulţi dintre ei sunt tineri. Populaţia actuală a Moldovei este de aproximativ 2,6 milioane. Un milion este mult. Şi aceştia sunt tineri – curajoşi, care cred în democraţie. Şi care ne-au ajutat la alegeri. Pentru că mulţi dintre cei care locuiesc în străinătate participă la alegeri. Şi pentru mine acesta este un semnal clar că nu au întors spatele Moldovei, sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în ţară, să ia parte la protejarea viitorului ţării", a declarat Maia Sandu, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la infotag.md.
Președintele Republicii Moldova a numit motivele pentru plecarea din țară: lipsa oportunităţilor economice, din cauza tranziţiei prelungite către economia de piaţă.
„Mă întâlnesc cu reprezentanţi ai diasporei. Vorbesc cu oameni care au încercat să înceapă o afacere acasă şi nu au reuşit. Dar au reuşit să o facă în diverse capitale ale UE. Asta înseamnă că au un spirit antreprenorial care le-a permis să reuşească. Şi asta înseamnă că problema este aici (în ţară), cu mediul nostru de afaceri, cu instituţiile noastre care pun presiune asupra afacerilor", a mai spus șefa statului, adăugând că mulți dintre cetățenii Moldovei au părăsit țara din cauza lipsei de libertate.
„Mulţi au plecat, în vremurile întunecate ale istoriei noastre, când aici s-au stabilit regimuri autoritare, care nu respectau drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Probleme cu educaţia. Avem tineri care pleacă din Moldova pentru a studia la cele mai bune universităţi europene", spune președintele.
De asemenea, Maia Sandu a recunoscut că Republica Moldova are multe probleme pe care autoritățile au început să le soluționeze, dar sunt necesare „multe îmbunătățiri”, în ceea ce privește drepturile omului, meritocrația, afacerile, calitatea educației și asistenței medicale.
