„M-am născut în Turcia și am lucrat acolo aproape 30 de ani. Am venit în Chișinău la invitația unui spital și inițial am crezut că voi rămâne doar câțiva ani. După câteva luni, familia mea s-a alăturat mie și am rămas”, povestește Hakan Eren în limba română, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
După două decenii de activitate în Turcia, medicul continuă să ofere pacienților din Moldova tratamente moderne și contribuie la dezvoltarea chirurgiei ortopedice și traumatologice. El spune că se simte împlinit profesional și inspirat de viața din Capitală.
„Ne place viața liniștită a Moldovei și orașul verde. Sunt multe parcuri pentru plimbări, condițiile de lucru sunt bune, oamenii respectuoși, iar mâncarea este gustoasă. Iubim Moldova”, adaugă medicul.
Conform datelor Inspectoratului General pentru Migrație, la sfârșitul anului trecut, peste 21.500 de străini și apatrizi din 130 de țări erau înregistrați în Moldova. Dintre aceștia, peste 5.600 aveau drept de ședere permanentă, iar aproximativ 16.000 ședere provizorie. Cele mai multe persoane provin din Federația Rusă, Ucraina, Turcia, România și India.
Ziua Internațională a Migranților, marcată anual pe 18 decembrie, urmărește să recunoască contribuțiile migranților și să atragă atenția asupra importanței gestionării eficiente a acestui fenomen pentru beneficiul tuturor.
