Numirea vine la o lună după retragerea fostului mitropolit, Petru, în urma unui scandal sexual izbucnit după apariția în spațiul public a unor imagini compromițătoare. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Basarabiei, pentru această funcție a candidat și Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
Noul mitropolit are 63 de ani și este originar din satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi. De profesie medic și teolog, Antonie și-a construit parcursul bisericesc în cadrul Mitropoliei Basarabiei, unde activează de peste trei decenii.
În 2018, acesta a fost ales Episcop de Bălți, funcție din care a coordonat activitatea pastorală și administrativă în nordul R. Moldova.
Un moment important din biografia sa este implicarea în dosarul de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 1998, privind recunoașterea oficială a Mitropoliei Basarabiei. Antonie s-a numărat printre clericii care au contestat refuzul autorităților moldovenești de a înregistra instituția religioasă.
Litigiul s-a încheiat în favoarea Mitropoliei Basarabiei, iar decizia CEDO a devenit un punct de referință în relația dintre stat și cultele religioase din R. Moldova.
Potrivit informațiilor oferite de Mitropolie, încă din 1995, Antonie a desfășurat activități administrative, misionare, culturale și mediatice, fiind implicat în procesul de reorganizare și consolidare a vieții bisericești.
Reactivată în 1992, Mitropolia Basarabiei își dispută de peste două decenii statutul canonic în R. Moldova cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.
Tensiunile dintre cele două structuri s-au amplificat după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, când zeci de parohii au părăsit Mitropolia Moldovei și au trecut la Mitropolia Basarabiei, invocând dezacordul față de poziția Bisericii Ortodoxe Ruse față de războiul din Ucraina.
