Semnatarii petiției susțin că numărul actual de secții de votare este extrem de redus, în raport cu dimensiunea teritorială a Rusiei și cu numărul mare de moldoveni aflați acolo, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la omniapres.md.
„Lipsesc motivele clare și logice pentru care acest drept este restricționat tocmai cetățenilor moldoveni din Rusia”, se mai arată în text.
Diaspora cere, de asemenea, să le fie oferită opțiunea de a vota prin corespondență, în condițiile în care distanțele între localități sunt mari, iar accesul la secțiile de vot poate fi dificil sau imposibil pentru mulți alegători.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat lista preliminară a secțiilor de votare care ar putea fi deschise în afara Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Propunerile au fost formulate de Ministerul Afacerilor Externe și sunt puse în consultare publică.
Lista completă a locațiilor propuse și o hartă interactivă pot fi consultate aici.
