Pe malul Nistrului, Festivalul „Ia Mania” a reunit meșteri populari, artizani, designeri și producători locali, care și-au expus creațiile inspirate din patrimoniul cultural al Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Vizitatorii au admirat ii cusute manual, obiecte din ceramică, bijuterii, genți și alte accesorii lucrate de meșteri iscusiți. La mare căutare au fost și produsele locale. În zona gastronomică, s-au degustat bucate tradiționale pregătite de producători din diferite regiuni.
Printre vizitatori s-au numărat și turiști din străinătate, impresionați de autenticitatea tradițiilor moldovenești.
Elena Rotari, reprezentant pensiune: „E un teritoriu de 26 de hectare. Până acum nu se permitea ca acest public să vină la pensiune. Însă, din anul trecut, administrația, noi, împreună cu directorul, am reușit să deschidem porțile atât de larg.”
Seara s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Zdob și Zdub, alături de mai multe formații tinere din Republica Moldova. Festivalul „Ia Mania” a ajuns la cea de-a 12-a ediție.
