Tradițional, studenții înmatriculați în anul I au rostit Jurământul studentului Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
„Emoțiile sunt desigur că mari. Pasiunea pentru medicină o am de mică, din frică nu am mers către asta atunci și iată acum, la 33 de ani, mi-am adunat curajul, forța și mergem înainte”;
„Nu știu ce mă așteaptă, dar merg cu interes, cu curaj, cu noi emoții, cu speranțe, cu noi ambiții de a ajunge un medic bun. Am ales medicina deoarece de acești oameni are nevoie societatea, care salvează vieți, sunt curajoși”;
„Da, am ajuns să fiu studentă la Medicină. Pentru mine mereu Medicina a fost ca un vis, mi s-a părut ceva perfect și de neatins și când am aflat că am ajuns la Medicină, am ajuns să fiu studentă aici, am plâns toată noaptea. Mă gândesc să fiu un pediatru”;
„Îmi place ideea asta de cercetare, a căuta permanent ceva soluții pentru o problemă care cu siguranță va ajuta lumea. Aș dori cel puțin acum, în prezent, să mă reprofilez în domeniul neuroștiinței”, spun studenții înmatriculați la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Cei din anul VI le-au înmânat noilor colegi halatul alb împreună cu stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care vor trebui să o păstreze și să o transmită generațiilor viitoare de medici.
„Până în prezent, pe parcursul a circa 79 de ani, universitatea noastră a pregătit 50 de mii de medici, farmaciști, specialiști pentru Republica Moldova și pentru alte 35 de țări ale lumii. În acest an, dintre cei 57 de tineri care au luat 10 pe linie la bacalaureat, 14 din ei au ales să studieze la universitatea noastră”, a spus rectorul USMF, Emil Ceban.
În acest an, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost admiși 1.266 de studenți.
