Pentru prevenirea incendiilor, salvatorii îndeamnă cetățenii să țină cont de câteva reguli, printre care: să nu aprindă focul deschis în apropierea pădurilor, lanurilor agricole și zonelor cu vegetație uscată; să nu arunce țigări nestinse pe terenuri, drumuri sau în apropierea materialelor combustibile; să nu ardă resturile vegetale și gunoiul menajer în perioada caniculară; să evite utilizarea focului în aer liber în condiții de vânt și temperaturi extreme și să asigure dotarea tehnicii agricole cu mijloace primare de stingere a incendiilor, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, salvatorii atenționează cetățenii asupra riscurilor de înec în perioada temperaturilor extreme. Scăldatul în bazine acvatice neamenajate, în locuri necunoscute sau în stare de ebrietate poate pune viața în pericol.
Pentru siguranța la scăldat, IGSU recomandă:
- alegeți doar bazine acvatice amenajate și autorizate;
- nu lăsați copiii nesupravegheați în apropierea apei;
- nu intrați în apă după consumul băuturilor alcoolice;
- evitați scăldatul imediat după expunerea îndelungată la soare, pentru a preveni șocul termic;
- respectați indicatoarele și regulile de securitate instalate în zonele de agrement.
Mai mult perioada caniculară reprezintă pericol pentru sănătate. Astfel, IGSU îndeamnă populația să evite expunerea prelungită la soare, în special în intervalul 11:00–17:00, când radiația solară este cea mai intensă.
O atenție sporită trebuie acordată persoanelor în etate, copiilor, persoanelor cu probleme de sănătate și celor care desfășoară activități în aer liber. Cetățenii sunt sfătuiți să consume suficiente lichide, să poarte haine lejere și deschise la culoare și să rămână în spații răcoroase pe cât posibil.
Amintim că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben și Cod Portocaliu de caniculă, valabilă pentru miercuri, 5 august.
