Anastasia Nichita a ales două rochii impecabile, care să-i scoată în evidență atuurile – una lungă până în pământ, iar cea de a doua, mini, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
Valeriu Mircea i-a reamintit alesei sale și le-a dezvăluit invitaților cum s-au întâlnit pentru prima oară și cum a cucerit-o, moment în care Anastasiei i-au dat lacrimile.
„Fiți uniți pentru o veșnicie”, le-au urat invitații la eveniment.
Întrebată dacă are emoții, Anastasia a spus, arătând la burtica de graviduță: „Avem emoții ambele, deja suntem două”.
Mirele și mireasa s-au ținut foarte mult de mâini, și-au demonstrat tandrețea unul față de celălalt, au dansat foarte senzual dansul mirilor, iar Mircea i-a sărutat soției sale burtica, pe final de dans.
Un moment aparte a fost și tradiția cu ruperea colacului miresei, conform căreia se află cine e șeful în casă: Mirele a decis să lase pârghiile în mâinile soției și a dat drumul la colac, fără să-l rupă, lucru la care se pare că nu se aștepta nimeni dintre invitați.
Părinții mirilor au avut și ei parte de emoții unice, când copiii lor le-au înmânat buchete de flori.
Evenimentul s-a lăsat și cu momente amuzante: Lupta pentru buchetul miresei s-a dovedit a fi una grea în adevăratul sens al cuvântului.
3 comentarii
Pingback: Valeriu Mircea, oprit de bodyguarzi să urce pe scenă alături de Satoshi - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Nașii Anastasiei Nichita, plimbați la nuntă cu roaba prin restaurant - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Valeriu Mircea, oprit de bodyguarzii lui Satoshi: Cum a reacționat - Ultimele ştiri din Moldova