Noul sistem de iluminat poate fi administrat și monitorizat centralizat, ceea ce înseamnă că pot fi aprinse și stinse luminile automat și poate fi reglată intensitatea în funcție de oră, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Rețeaua se extinde și pe străzi care anterior nu aveau deloc iluminat stradal, acoperind acum întreg municipiul, ceea ce înseamnă siguranță sporită pentru cetățeni.
„Este un model de iluminat public sigur și eficient. Până acum, am reușit să construim peste 600 de km de iluminat stradal. Continuăm în același ritm”, a afirmat președintele Parlamentului.
Proiectul a fost implementat inclusiv din resursele alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
