Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției și are drept scop eliminarea unor disfuncționalități care pot apărea între momentul dispunerii măsurilor procesuale de constrângere și faza de executare a pedepsei, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Una dintre modificările propuse obligă instanța de judecată să dispună, din oficiu, anunțarea în căutare a persoanei condamnate care lipsește de la pronunțarea sentinței, cu aplicarea concomitentă a consemnului. Potrivit autorilor, măsura va reduce riscul ca persoana condamnată să profite de intervalul de timp pentru a se ascunde sau pentru a părăsi țara.
O altă propunere prevede completarea Codului penal și a Codului de procedură penală prin incriminarea faptei de evadare din arestul la domiciliu. În prezent, Codul penal sancționează doar evadarea din locurile de detenție. Modificarea va oferi organelor de drept temeiul legal pentru efectuarea percheziției persoanei imediat după constatarea încălcării, permițând autorităților să intervină prompt și să aplice procedurile prevăzute de lege, inclusiv măsuri speciale de investigație.
„Această inadvertență legislativă generează un vid de reglementare care împiedică aplicarea unor sancțiuni penale proporționale în cazurile de încălcare a măsurii arestării la domiciliu, afectând grav autoritatea hotărârilor judecătorești și siguranța procesului penal”, se menționează în nota de fundamentare a inițiativei legislative.
De asemenea, proiectul extinde aplicarea monitorizării electronice în cazul obligației de a nu părăsi localitatea sau țara, precum și în cazul eliberării provizorii sub control judiciar. Totodată, sunt instituite reguli clare privind intervenția autorităților în caz de alertă, defecțiuni tehnice sau deteriorarea dispozitivelor de monitorizare.
Autorii propun și majorarea cuantumului garanției depuse de organizații. În prezent, aceasta este egală cu valoarea garanției depuse de persoanele fizice, fiind cuprinsă între 15.000 și 50.000 de lei.
Potrivit notei de fundamentare, această disproporționalitate favorizează utilizarea formală a garanției unei organizații în detrimentul garanției personale, fără a oferi statului garanții patrimoniale suficiente raportate la riscul de eschivare a inculpatului. Prin urmare, se propune să fie majorat cuantumul garanției depuse de organizații și stabilit între 50.000 și 150.000 de lei. Cauțiunile vor fi gestionate de Agenția de Recuperare a Activelor Infracționale, prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Registrul activelor infracționale confiscate”.
O altă măsură propusă pentru consolidarea monitorizării procesuale este integrarea în legislația procesual-penală a instituției consemnului, în ambele sale forme – de informare și la frontieră. Astfel, va fi asigurată interoperabilitatea între organele judiciare și instituțiile administrative.
După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea lor în Monitorul Oficial.
