În urma descinderilor, au fost reținute două persoane – un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentantul unui agent economic, într-o cauză penală pornită pe fapte de corupție, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit materialelor acumulate, reprezentantul agentului economic ar fi transmis mijloace bănești secretarului de stat pentru ca acesta să influențeze persoane cu funcții de răspundere din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în vederea reluării permisiunii de import al furajelor pentru păsări și animale din Ucraina. Anterior, procedura de import fusese suspendată de ANSA în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor efectuate.
În prezent, ofițerii CNA și procurorii anticorupție efectuează percheziții în biroul de serviciu al secretarului de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și la alte adrese, în scopul acumulării și consolidării probatoriului.
Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.
CNA și PA vor reveni cu detalii suplimentare pe măsura desfășurării investigațiilor.
