Potrivit autorităților, pe sensul de ieșire, prin punctele vamale au trecut 63 de camioane cu mărfuri perisabile, 504 camioane cu alte mărfuri, 571 de camioane goale, 6.082 autoturisme și 302 autobuze sau microbuze, transmite Ultimelestiri.md.
În aceeași perioadă, funcționarii vamali au depistat 17 încălcări ale legislației vamale, printre care declararea eronată a codului tarifar, depistarea surplusului de marfă și trafic ilicit de mărfuri.
Totodată, au fost identificate 15 mijloace de transport cu numere străine care au depășit termenul de aflare pe teritoriul R. Moldova, de 180 de zile.
De asemenea, au fost constatate două cazuri de încălcare a interdicției privind punerea la dispoziția altei persoane a unui vehicul cu numere străine, aflat sub regim vamal.
Serviciul Vamal atenționează că nerespectarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni contravenționale sau penale, în funcție de gravitatea faptei.
![]()
