Potrivit Biroului politici de reintegrare (BPR), numărul beneficiarilor de indemnizații sociale a crescut semnificativ în ultima perioadă, transmite Ultimelestiri.md.
În anul 2024, numărul total al beneficiarilor a atins cifra de 582 de persoane, ceea ce reprezintă cea mai înaltă valoare din ultimii cinci ani.
„Această tendință se explică prin majorarea numărului de familii care au solicitat indemnizația unică la nașterea copilului (280) și indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani (299). În primele opt luni ale anului 2025, 347 de familii au beneficiat de diverse tipuri de indemnizații, ceea ce demonstrează continuitatea măsurilor de sprijin”, au explicat reprezentanții BPR.
Membrii Biroului politici de reintegrare subliniază că în fiecare an s-au înregistrat beneficiari ai indemnizației speciale destinate creșterii până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină, fapt ce reflectă atenția statului pentru situațiile familiale cu necesități sporite.
„Consolidarea mecanismelor de protecție socială pentru cetățenii din regiunea transnistreană rămâne o prioritate constantă, având drept obiective asigurarea unui trai mai sigur și mai decent pentru fiecare familie și copil, precum și promovarea politicilor incluzive și echitabile pe întreg teritoriul țării”, au declarat reprezentanții BPR.
